Elegia a opta. Hiperboreeana
de Nichita Stanescu
I
Ea mi-a spus atunci, vazind lucrurile fixe
ale alcatuirii mele:
As vrea sa fugim in
Hiperborea
si sa te nasc viu,
asemenea cerboaicei, pe zapada,
in timp ce alearga si urla
cu sunete lungi atirnate de stelele noptii.
La frig cu noi si la gheata!
imi voi dezbraca trupul
si voi plonja in ape, cu sufletul neaparat,
luindu-si drept limita
animalele marii.
Oceanul va creste, desigur, va creste
pina cind fiecare molecula a lui
cit un ochi de cerb va fi,
sau
cu mult mai mare,
cit un trup de balena va fi.
Voi plonja intr-o astfel de apa marita,
izbindu-ma de brownienele privelisti,
intr-o miscare de spor, disperata,
voi face zigzaguri: lovita de mari,
intunecate, reci molecule, adeptele lui
Hercule.
Fara putinta de-nec si fara putinta de mers si de zbor -
numai zigzag, si zigzag, si zigzag, inrudindu-ma cu feriga printr-un destin de spor
As vrea sa fugim in
Hiperborea
si sa te nasc viu,
urlind, alergind, zdrobita de zimtii
cerului vinetiu,
pe gheata crapata in iceberguri
risipite sub cer vinetiu.
II
Ea aprinse deodata-o lumina, de linga genunchiul ei,
verticala, sub o palarie rosie virginala.
Arunca linga glezna mea o carte
scrisa in cuneiforme.
ingeri presati ca florile
se scuturau sfarimati, pe platforme.
ingeri innegriti intre litere, intre pagina
de deasupra si cea de jos, subtiati,
fara apa in ei si racoare, cu tais fioros
Ca sa ma tai cu ei de privirile care fara sa le-nvoiesc,
mi-au crescut -cind, toga virila, tristetea
mea aspra cu o fibula de gheata mi-o prind.
La
Hiperborea, acolo - ea, mi-a spus, si luindu-ne unul pe altul de ceafa cu bratul drept, cel nezburind, ne vom cufunda pe sub gheata in apa.
Hiperborea, zona mortala
a mai-marilor mintii,
loc al nasterilor de copii de piatra,
din care sculptati sunt doar sfintii.
Hiperborea, alb-negru,
aur-argint,
revelatie, nerevelatie, tristete
alergind si orbecaind.
III
Ea isi ridica deodata capul:
deasupra ei alearga globuri albe si
norii se destrama in fisii verzui.
Se-arata-o sfera cu intunecimi ca muntii,
pe care pasarile stind infipte-n ciocuri,
cu pocnet greu de aripi, o rotesc.
Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici.
Putem vedea mari berze-nfipte-n stinca miscindu-se incet.
Putem vedea vulturi imensi,
cu capul ingropat in pietre, batind asurzitor din aripi,
si putem vedea o pasare mai mare decit toate,
cu ciocul ca o osie albastra,
in jurul careia se-nvirte, cu patru anotimpuri, sfera.
Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici,
si-o aura verzuie prevesteste un mult mai aprig ideal.
Elegia a opta. Hiperboreeana
Aceasta pagina a fost accesata de 3255 ori.
