Amintiri de cand eram de piatra

de Nichita Stanescu

Ca un raget luminos, in creierul meu
a explodat o celula ;
de strainatatea prea noua
in care se afla
ratacind de la inceputuri.

Mintile mi s-au umplut de un miros
de stea moarta,
de animale gandite in vis,
de funingine bolborosind
roscata intepenire a pietrei.

Eram atat de rari, ¬
(mi s-au parut ca aud) ¬
atat de foarte rari incat
cu totii la un loc
n-am fi putut sa umplem unul.

Unul, era departe in viitor
pregatit de impietrirea noastra numai.

Aveam nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia sa fi murit indelung
trebuia sa fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
sa devina cuvant.

Nume langa nume si langa nume
era strigarea
Definitiva moarte numai
ne lega.
ca un cuvant.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlauntru
mi s-au umpiut de un miros
de moarte
mai veche decat viata.

O neputinta de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul,
¬ca un raget luminos
mi-a explodat in creier.

Amintiri de cand eram de piatra


Aceasta pagina a fost accesata de 2095 ori.