Antimaterii invinse
de Nichita Stanescu
Incepu sirul exploziilor.
De obicei
exploda o timpla.
Se vedea o lumina taioasa,
se auzea un scrisnet scurt.
Deodata,
m-am trezit pianind pe o perna de fum.
Fiecare parte a trupului se vedea
pe sine, ca si cum ar fi fost totodata
si ochi si oglinda.
Destul ca ma rasuceam linistit
pe o perna de fum,
lipsindu-mi
distanta aceea tragica, pe care-o strabat
privirile, ca sa existe.
Propria-mi copilarie mi-era
indiferenta, indiferenta adolescenta.
Am renuntat
la amintiri.
De ce le-as mai fi fost recunoscator?
Astfel, ochii incepura sa se vada
pe sine, iar timpla
sa sculpteze-n placa ei
basorelieful unei explozii.
Antimaterii invinse
Aceasta pagina a fost accesata de 1896 ori.
