Arca
de Nichita Stanescu
Ma tirasc pe spate sub cer.
String mai bine o stea in bratara ei,
imping mai la dreapta un simun apoi ies in afara si ma sterg pe fata, de alizee.
Dar ramin ametit.
Ma clatin si ma prabusesc
incet, de parca
as fi atirnat de parasute.
Cind ating pamintul
ma si afund in el.
Cind ating miezul pamintului
adorm.
Se facea ca se destramau
plantele si animalele.
Peste marea lor de celule
pluteau corabii.
Pe una din ele mi-o mai aminteam
de undeva,
dar nu izbuteam sa-mi aduc
aminte, de unde anume.
Arca
Aceasta pagina a fost accesata de 2055 ori.
