Balada motanului
de Nichita Stanescu
Motan m-as fi dorit sa fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
La ora cand taras-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
sa urlu a pustiu la luna.
si-atuncea, sapte gospodine
sa dea cu bolovani in mine
si sa ma-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urland, tot somnul.
De sus, din varful saptamanii,
sa le ranjesc urlat, scarbos:
iubesc doar locul nu stapanii,
precum fac cainii pentr-un os.
si iarasi sapte gospodine
sa dea cu bolovani in mine,
iar eu sa urlu, urlu-ntruna
atat cat n-o apune luna.
Motan m-as fi dorit sa fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Cand zorii ziua o deznoada
sa ma tot duc, sa ma tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
Jegos si obosit, apoi,
cu matele in liturghie,
sa ma adun, sa ma-ncovoi
prin albiturile-n franghie.
Ca-n fata unui sobolan
spinarea sa mi-o fac colan
sa scuip, sa scuip si-n urma iar
hai-hui sa plec pe strazi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
sa le gonesc pe la pricini,
sa-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Iar cand o fi uitat sa mor
la carciuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sa stea.
"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."
Balada motanului
Aceasta pagina a fost accesata de 7287 ori.
