Cantec - E o intamplare a fiintei mele
de Nichita Stanescu
E o intamplare a fiintei mele :
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele,
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
tampla de stele, pana cand
lumea mea de prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt, si mult mai curand.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt.
Cantec - E o intamplare a fiintei mele
Aceasta pagina a fost accesata de 7645 ori.
