Cintarea Romaniei
de Nichita Stanescu
I
Iata, a venit ora mare,
ora in cinci colturi, ora luceafar,
rasarind chiar acum, pentru
ca a rasarit de totdeauna
inconjurind maturitatea noastra,
la fel cum a inconjurat propriile ei secunde.
Iata,
trupul meu se ridica-n picioare, deodata,
ca sa-mi urmeze sufletul, trupul meu
umbra in relief a nepipaitului suflet,
si gura mi-o deschid, fintina spontana,
cu strafundul sapat spre cerul cu stele
si strigat dau si murmur
si nume incheg, nu din silabe ci din riuri
din munti, din sesuri si din tarmuri de mare,
nume rotund, demn de tine
pamint al nasterii mele:
Romania.
II
Fiecare pas pe care-l fac
isi pune timpla ecoului pe un os
asa cum isi pun riurile apa peste prundisurile
din piatra alba.
Fiecare gura de aer pe care o iau
tine si ea gustul zborurilor de pasari,
si-al caderilor de ploi, torentiale.
Fiecare privire zvirlita-n nainte,
loveste un numar de copac nascut o data cu ea
sau amintit dintr-o mirare
a anilor fragezi.
Fiecare amintire e la fel de profunda
ca ancora
Mioritei
tinand corabia acestor nervi intinsi,
nemiscata,
in port, la
Tomis
Fiecare speranta
isi infige coarnele de luna
in albastrul ceresc, fluturat atitator
inainte-i,
de goana nebuna a pamintului inaintind
spre constelatia
Lirei
Fiecare secunda
are-n ea o usa deschisa spre implinire.
Pe clanta acestei usi, imi las pumnul, piciorul meu izbeste in stinghia usii
Si iat-o, smulsa din titini
prabusindu-se-n memoria mea fara fund,
lasindu-ma-naintea tarii materne
matur
si adaugindu-ma ei aidoma
Oltului -
Dunarii,
aidoma
Dunarii -
Marii
Negre.
III
Tara cu contururi amintind de-o inima,
pulsind in pieptul
Europei,
plai verde alunecind pe drumul
de zi - noapte, zi - noapte - zi,
de-a lungul liniei numita patru zeci si cinci.
Tara vazuta cu ochiul liber din luna
si mai departe inca.
Tara - pamint, tara - idee,
Tara - linie-a vietii, profund scrisa in palmi
Tara cu lant de munti in mijloc, asemenea unui circ lunar, populat de oameni inalti
Tara cu stramosi pina-n fundul pamintului dar cu ochii curati, de copil
Tara intinzindu-si bratele spre viitor
si culegindu-l de pe ramura timpului
firesc,
asa cum ai culege marul rosu
plin de tulburatoare miresme.
IV
Care e partea ta de ratiune,
Care e partea ta de vis?
Viaducte unind doua stinci sunt vietile noastre,
sir nesfirsit, ca-n oglinzi paralele,
Vietile noastre.
Niciodata visul sa nu ramina singur,
sa nu se-nstraineze vreodata
de visare, ratiunea,
cum nu se poate instraina
relieful imaginii vazuta-n oglinda
de luciul ei plan.
V
Griul e ratiunea pamintului, se cuvine
cintata istoria lui, se cuvine
timpul sa ia forma piinii, aici,
pe marile cimpuri
in metalica luna de vara.
Griul e ratiunea pamintului - o stiu vietile risipite,
ale iobagilor de demult, sau ridicate la nouri - acele strigate ale foamei.
Piinea e visul pamintului,
vis de iarna, sfarimind straturi groase
de gheata
Carul de triumf al zeitei belsugului are drept roti doua piini rotunde
Piinea e visul pamintului
niciodata instrainat de bobul de griu,
asa cum griul niciodata nu se-nstraineaza de radacina care-l tine.
Asa cum radacina nu se-nstraineaza
de pamintul ce-o naste,
asa cum nu se-nstraineaza niciodata
pamintul
de cei care-l lucreaza, schimbindu-l
incetul cu-ncetul dupa chipul omului viu.
VI
Loc inalt loc al mindriei, al demnitatii,
plonjare a visului in forma vazuta, pipaita, adulmecata,
Voi, schele - rampa de lansare a marilor orase, a marilor uzine,
Voi, schele metalice, scari
pe care virsta matura a tarii urca spre zenit
Loc inalt,
loc al mindriei,
al demnitatii,
loc caruia straini-i spun cu admiratie
„miracolul romanesc"
legatura gordiana a ratiunii cu visul, nod gordian pe care
nici macar sabiile policrome ale luminii
nu-l pot taia,
asa cum nu poti taia
cu nici un fel de sabie
umbra miscatoare a ramurei -
de miscatoarea ramura.
Iata, a venit ora mare, batind
in gongul soarelui,
ora in cinci colturi, ora luceafar.
VII
Otelul e ratiunea
Hunedoarei;
arterele lui de foc bucle de foc
ale literelor care scriu cuvintul pace.
Otelul e ratiunea
Hunedoarei ratiunea
luminiscenta iluminind sprinceneie
otelarilor aplecate deasupra lui, aidoma celui insetat deasupra fintinii.
Otelul, fintina orizontala curgind in
galetile mari ale lingotierelor
din care vor bea cu boturi insetate laminoarele.
Secera si ciocanul sunt visu-mplinit al otelului,
Sonda, tractorul, ancora,
roata dintata a orasului
cuplata cu roata dintata
a cerului cu stele -
impingind mereu si mereu
anotimpurile spre primavara -
mereu si mereu spre o primavara mai inalta,
mai desfasurata-
Secera si ciocanul, iata insemnele puterii, tinute cu mina stinga si mina dreapta a maturitatii tarii, depline.
Iata, aceasta e partea ta de ratiune
si partea ta de vis,
legate-ntre ele cum e legata culoarea albastra
de atmosfera terestra,
structuri gemene, fiinte
de-aceeasi culoare, -
asa cum cerul vazut de pe pamint
straluceste ca un ochi albastru,
asa cum pamintul vazut din cosmos
straluceste ca un ochi albastru.
VIII
Santiere.
Scoli ale genezei.
Aici, pe santier, se-nvata
nasterea soarelui si a planetelor,
se-nvata cum au aparut in cosmos;
Cum se-nvirte pamintul in jurul axei lui.
Cum s-a nascut inima;
Cum bate inima;
Cite auricule are; cite ventricule.
Cum a fost ea strapunsa cu gloante in primul razboi mondial
Cum a fost ea strapunsa cu gloante in al doilea razboi mondial
Cum a fost ea strapunsa cu gloante in anul 1907.
Cum a fost ea strapunsa cu gloante la
Grivita.
Aici, pe santier, se-nvata
cum s-a nascut demnitatea acestei tari,
unde s-a nascut,
cind s-a nascut.
Aici, pe santier se-nvata care e ratiunea tarii, care e visul.
Aici, pe santier, se dovedeste cu probe-ale realului, cu sentimente implinite,
ca ratiunea, visul nu pot fi despartite pentru ca s-au nascut odata.
Aici, pe santier, se invata
ca fericire-nseamna
din ce in ce mai repede, din ce in ce
mai repede,
sa transformi viitorul in prezent.
Secretul fericirii consta
in viteza,
dar nu, nu betia vitezei, aceea
pe care-o masina de curse ti-o da
pe soselele plane
Ci viteza apropierii iubirii.
intelepciunii cu care viitorul se-apropie, se arata se vede.
IX
Identic cu tara si de aceea cel mai iubit,
cel mai iubit de toti oamenii muncii,
de tara,
identic cu visul tarii, de aceea
cel mai iubit de visul tarii, -
Partidul a scris pe tabla santierului
numele
Romaniei
si noi toti iscalim in continuare
cu numele noastre,
garantie - a ratiunii
si-a visului.
X
Iata ora-n cinci colturi a batut, ora cintecului.
Se arata anotimpurile acestui
pamint primavara - vara - toamna - iarna - primavara
Se arata anotimpurile
Se poate vedea
Copilul,
adolescentul, barbatul matur, batrinul si iar noul nascut,
adolescentul, barbatul matur
De la vis la ratiune si-apoi la visu-mplinit se arata drumul,
se arata calea, sensul.
Se arata cerul, se arata pamintul,
se arata tara, plaiul ei verde european.
Se arata peninsula
Europei, apoi
insusi globul terestru se arata,
mersul planetelor apropiindu-se
si-ndepartindu-se
ritmic de soare
asemeni globulelor rosii si albe, de inima.
Iata ora-n cinci colturi, ora luceafar, ora cintecului, a batut.
Se arata o lumina mare curbindu-se usor
in apropierea pamintului si-a stelelor
Se arata intimplari care vor fi, privelisti
care vor fi,
oameni care se vor naste
XI
Tu, ratiune, tu vis al vietilor noastre,
ma ridic in picioare si stau
cu capul descoperit, si cint
un cintec al pamintului, apei, al aerului,
focului
Te slavesc
Romanie, pamint stramosesc.
Un cintec despre oameni, despre timp,
despre notiunile simple, radacini ale amplelor visuri.
Ma ridic si cint un cintec despre inima cintecului.
Cintarea Romaniei
Aceasta pagina a fost accesata de 2352 ori.
