Continuitate
de Nichita Stanescu
Alergind, alergind mi se-nteteau muschii,
scheletul alb ce-l tin in mine,
ca marmora lui
Michelangelo statuile,
a inceput sa se faca mai luminos, mai
luminos
vertebra de vertebra, os de os.
Pina cind, pina cind in timple si in frunte mi se-nfigeau sunind intimplari, amintiri, amintiri, intimplari, sperante si vise, veniri si plecari.
Alergind, alergind, mai adinca-i mereu,
urma-n pamint a piciorului meu,
pina cind zidul de gheata al mortii imi bate
pieptul, cum bati pe-un lingou
stiutul insemn de carate.
Si omoplatul se face
pala subtire de helicopter
ce se-nvirte, se-nvirte, se-nvirte, se-nvirte
dintr-o bolta in alta,
dintr-un cer in alt cer,
iar gindul meu scris isi infige-n pamint
radacinile, sondele, ancora,
visurile, dorurile, patimile.
Continuitate
Aceasta pagina a fost accesata de 3287 ori.
