Copilarosul amurg
de Nichita Stanescu
Si soarele se scufunda in orizont, si arborii-l priveau indragostiti,
cu frunzele.
Nici el nu se-ndura sa plece si poate
de-aceea devenea mai mare, mai prietenos.
Noi doi ii surideam si inimile
noastre
mult mai inalte decit el pareau,
ca niste fructe clatinate straluceau
deasupra gurii lui deschise, pofticioase.
Si tu credeai ca zbori, si eu pluteam,
iar aerul sub pasii nostri se-ntarea.
Astfel urcam, si-ntii un ram,
apoi un nor serpuitor,
si-apoi o dira de cometa sura
ne atingeau ding-dang, ding-dang,
asemeni ceasului cel mare
din turla ce se micsora,
o, foarte jos, foarte departe,
pina era si nu era.
Iar noi, cu ochii-ntredeschisi, lin adormeam,
cu timpla razimata de-o aripa a pasarii ce-a fost,
si parca n-a fost, niciodata.
Copilarosul amurg
Aceasta pagina a fost accesata de 2233 ori.
