Douasprezece noaptea,cu dor
de Nichita Stanescu
Coridor de aer, timp pierdut.
Frunze zburatoare, tari de toamna.
Strazile pe care am trecut in gitlejul amintirii se rastoarna.
Trec secundele gravide; nasc urlind picaturi de ploaie repetate, vorbe ce s-au spus, isi cauta guri sa se lase in peretii lor pictate.
Bate-o ora sus, dar pin-ajunge sunetul la creier, se-nsereaza.
Dorm pavilioanele urechii, fuge pe timpane o stafie treaza.
Douasprezece noaptea,cu dor
Aceasta pagina a fost accesata de 2034 ori.
