Focul si gheata
de Nichita Stanescu
Eram inconjurat de jur-imprejur de un aer
rece, fara a fi friguros.
Un sentiment de siguranta plana
asupra puterii mele,
si o neliniste placuta izvora din lucrurile
pe care calcam, sau de care
ma sprijineam.
Eram poetul acelui mare oras,
entuziasmul si tristetea lui
mie, mi-era dat sa le exprim,
ca si cum as fi tinut in mina stinga, haturi,
sentimentele inteleptilor lui cetateni -
armasari.
inaintea mea era un drum pietruit.
De o parte a lui erau cladiri de piatra sculptata,
de cealalta parte cobora
in panta,
un parc imens, fara copaci, taiat
de lungi alei paralele.
Parcul era de-un verde inchis,
rece, fara a fi friguros.
Totul cobora in terase
orientate spre rasarit,
pentru-a se bucura din plin de scurta
aparitie a soarelui, care
se legana citva timp la orizont
ca o pana de paun smulsa,
si-apoi disparea-napoia lunii, lasind
pentru restul zilei o lumina verzuie
sa calatoreasca
deasupra capetelor noastre care pareau
impodobite cu panasuri
transparente,
fluturatoare.
Tirziu, -
secunde numai, inaintea noptii,
mai aparea de dupa luna si departe, la apus.
Si,
insirati simetric pe alei
barbatii isi smulgeau cu veselie
camasile lasindu-si piatra
cea neagra a umerilor goi, izbita
de scurta, recea si nefriguroasa
lumina.
Eu ridicam mina stinga in sus
cu infrigurare,
inmanunchind in palma sentimentele
tuturor,
ca pe niste haturi invizibile
de care incepeam sa trag, -
intii mai usor si apoi
din ce in ce mai repede spre luna,
spre centrul lunii.
Luna.
Nu rasarea, nu apunea.
Niciodata.
In nemiscare atirna deasupra noastra
neagra-argintie.
Bolta rasturnata spre noi si geamana
cu orasul pamintului nostru.
Munti negri si argintii, nenumarati,
negri si argintii care sclipeau linistitor.
Drept urca orizontul si nu prea inalt intre pamint si luna.
Noptile - acoperit de oasele
lucioase
ale stelelor.
in repezi dimineti si-amurguri
deodata galben roscat,
mohorit in timpul orelor de ziua
si trepidind
sub apasarea centrifuga a sentimentelor noastre
asemeni unui zid al mortii strabatut
in viteza de alergatori acrobati.
Coboram din larga sosea pietruita pe o alee cu nisipul umed.
Talpa sandalei mele calca peste monezi.
Oriunde, prin parcuri, pe strazi, pe sosele,
erau aruncate monezi de aur, de argint, de arama,
semnul de bogatie-al orasului lumii.
Ma aplecam,
culegeam cite una,
o priveam, apoi o aruncam.
Rareori gaseam doua efigii
la fel.
Ultima moneda privita avea
pe o fata profilul unei femei uriase
iar pe cealalta
un leu cu doua capete si
racnind.
O aruncasem cu putin inainte
de a intra intr-un foisor
cu geamuri de piatra clarvazatoare
Inlauntrul lui erau citiva barbati
care se lipira de muchii
la sosirea mea,
si-ntr-o tacere desavirsita,
in virful picioarelor,
cu degetul aratator, la gura,
parasira unul cite unul prin spatele meu
incaperea.
Ma indreptam catre masa de piatra tinind in mina condeiul de piatra
si sulul de piatra,
pe care urma sa exprim
sentimentele oamenilor din ziua aceea, -
cind sufletul
mi se desparti in doua
dinspre frunte spre umbra
ca un aer despicat de bataia
lenta a cormoranilor.
Pulsam interior si narile
mi se impodobira
cu mirosul feminin al marii.
Eram un fluviu ce se desface in delta.
Eram o delta cu doua brate:
Focul si gheata
Aceasta pagina a fost accesata de 2505 ori.
