Geneza
de Nichita Stanescu
Ne opream in fata fiecarei luciri, atingindu-ne timplele.
Si cum te tineam cu bratul, linga inima, coama ta inelata-mi imbraca umarul cu o mantie fosnitoare.
Ne priveam unul pe celalalt, deodata,
ca pe-o harta a lumii.
Rideam de-nfatisarea noastra, de faptul
ca am doua miini.
Le-ntindeam in aer, si tu
credeai ca sunt doua spite de roata,
in timp ce gindurile ni se fugareau
pe o aeriana cimpie.
Se chemau, se sarutau
pe o aeriana cimpie.
Uite, strigai, pe-aceste frunti omenesti se sprijina lumea ideilor, asa cum odinioara pamintul se sprijinea pe spinarile elefantilor indici!
Geneza
Aceasta pagina a fost accesata de 2226 ori.
