In gradina Ghetsemani
de Nichita Stanescu
I
Sa cauti un cuvint ce nu exista
si sa asculti cum timpul devine des.
Un cuvint
pe care l-ai auzit, si brusc
simti ca nu exista
Ca si cum ai sari dintr-un somn, unde nu se vorbea in litere, unde nu se vedea in vedenii, si nu se auzea in strigate
Stranie petrecere — curgere
a unui fel de firesc
in altfel de firesc
si staruinta-a inimii in trupul
unei lumi
care uraste trupul
II
Legatura suava, reazem, prezenta si gura,
dar mai ales dinte,
dinte al ideilor,
O, prietenia cea cu care musti
Numele ei,
fara de nume, la rindu-i,
desparte sinele de sine
facindu-l sa-si devina sie insusi
hrana indestulatoare
III
De-as mai fi copil, ah,
Doamne, fiece prieten, dinte de lapte mi-ar fi
Dar nu mai pot sa spun aceasta cind sfoara de matase a timpului legata de minerul cel de aur al portii, mi i-a smuls pe toti!
IV
Rupt.
Rupta gingia alinata numai de cuvinte,
neputind sa musc nici macar
ceafa vorace - a animalului solar.
Apt doar sa sug un lapte acru
din tita unei amintiri diforme.
Si totusi
incapatinat si sacru,
ma-ntind peste secundele enorme,
gemind de reci dureri, strigind
cresterea dintilor de piatra.
V
Vai, daca nu mi-ati rupt atunci urechea,
vai,
daca nu mi-ati smuls timpanul
inghesuit de trupul de fiara
al adevarului!
Vine o virsta
cind adevarul
nu mai suporta martori
Stau intr-un colt pravalit si timpanul
mi-l las zdrentuit de o taina
Vine o virsta pe care adevarul o vrea singura.
Smuls din copilaria comunicarii
sinelui cu sine,
albul enorm al meu, de
Moby
Dick
se lasa harponat.
Prieteni, voi - cirji de noapte
ale
Eternului schiop
VI
Noi am vorbit impreuna vorbirea acelor trupuri care nu mai sunt
Ficatii ni i-am pus pe masa-n cor, zicind prezentului ca seamana cu fierea
Sprinceana cu sprinceana, rind pe rind acvile au lansat spre-alaltaierea
Si-am spart cristale-n pumni ce nu erau
ai nostri de acum
si stinse rugurile, le-am fost intrebat
daca mai au
vocala „u" din fum
Noi ne-am fost transplantat gindirea
lent si unic, in vorba spusa
desi se-mpotrivea cetirea
de alfabeturi — si apusa
a hieroglifei care stie
mereu o alta-mparatie
Vazuta, vremea nu mai ameteste miscind in trupuri tandrul os
„Este" de-acum e-un altfel „este", mai lent si mai umbros
Pentru ce nu e, maxilare mai noi, mai hirbe,
si alta stirpe e, pentru miscare miini singuratice, mai strimbe
Din unul si cu unul si cu unul, ramine pin' la urma unul, cel care e mereu de fata, inspaimintat ca are fata
VII
in gradina
Ghetsimani vin la
Domnul in genunchi,
pregatit de moarte,
Doamne, visul ti-l marturisesc
Am venit din nou la tine, cu mine si cu ai mei cu din sapte,
sase numai cu din patru, numai trei.
Ah, pierzarea are fii si nepoti si stranepoti
Numai tu poti ca sa fii
pleoapa-nchisa peste toti
Bratul meu cel drept si stinga barbia si gura, ochiul soldul, umerele, timpla farmecul si de
deochiul, calmul si nelinistea lanurile, inistea pamintul si marile toate sunt pierzarile
stelelor - faclii pasarilor - mii tandrului lin dingur celui mai cel singur facind nunta trista cu
ce nu exista.
In gradina Ghetsemani
Aceasta pagina a fost accesata de 2118 ori.
