Intr-o dupa-amiaza de toamna
de Nichita Stanescu
Imping cu mina la o parte
acest aer strain si trec,
si-aceasta inima straina, din mine,
o las drept plata intre monezi si trec.
Trec adunindu-ma tot, in ochi,
incit nici nu mai pot inchide pleoapele,
incit totul in jurul meu
nu mai e decit amintire
desenata de copii pe trotuare.
Alerg in sus, tinindu-ma de balustrada,
si-n locul inimii bat
treptele, zidurile, tevile, ferestrele,
becurile.
Aud venind din urma
cutia ascensorului ducind in ea
creioanele, scrisorile,
scutul, sabia, coiful.
Ma opresc in fata unei usi deschise
care vine plutind ca o aureola
de sfint.
Sarut miinile, iubita noastra!
Ce mai faceti?
Dar ea ridea pentru ca
nu mai era demult acasa.
Intr-o dupa-amiaza de toamna
Aceasta pagina a fost accesata de 2196 ori.
