Invataturile cuiva catre fiul sau

Invataturile cuiva catre fiul sau

de Nichita Stanescu

I

Dragule, cauta si te insoteste ca sa nu ramai prea singur.
Vei vedea si tu, atunci cand vei iubi, cine iti va fi soata,
asa cum arborele cel mare, pe timpul soarelui in toi,
vede care ii este umbra.

Pe timp de durere, lasa-te singur tie.
Si cerul se acopera cu nori cand ploua.
Numai cand ninge, ninsoarea e umbra de la stele.
Dar atunci, dragule, e foarte frig si chiar ceea ce este
frumos vederii poate sa tina loc de camasa.

II
Daca ti-e foame, cauta sa nu te mananci pe tine insuti
in libera vedere a altora.


Pindeste si tu sarbatorile.
Orice sarbatoare este masa pe care cel care a invins il
mananca, in talgere de aur, pe cel invins.
Fii atent : tot ceea ce exista are o sarbatoare a sa.
Iar tot ceea ce exista aproape ca nu are loc de ceea ce
exista unde sa se sarbatoreasca pe sine.

Fii cuviincios si vei fi invitat si tu la masa.
E bine sa fii invitatul caprelor.
E si mai bine sa fii invitatul cailor.
Daca-ti este foarte foame, si esti in stare sa vorbesti
cu dreptate si lenes; ai putea sa fii invitatul pietrelor
la masa tacerii de piatra.
Dar cel mai bine ar f i sa poti sa f ii, mosafirul
Zeului.

III
Dragule, daca te opreste oricine altcineva din mersul
tau, sau din somnul tau, ca sa te intrebe, cu sarut
sau cu urlet, cine esti, tu nu-i raspunde pentru ca nu
stii cine esti si pentru ca cel ce te intreaba in¬-
grozitoarea intrebare 'cine esti ?' te intreaba cu gand
ascuns sa te piarda.
Te intreaba cu gand de batjocura si smintit ca ai putea
sa stii cine esti si sa-i raspunzi cine esti ;
si raspunzandu-i cine esti tu, dragule, sa-l faci pe
el sa se prapadeasca de un venin razand si de o inaltime
straina.
Si in hohote, - cine esti, stiindu-te, sa nu mai poti sa fii.
Deci taci din gura cand nu ai ce spune !

IV
Stand pe langa foc, de vei simti un oarecare lucru, un
fel de sorbitura ca te misca si te trage din loc ;
daca te cade o incetinire de zile ;
si daca fierbinteala mare ti se arata ca si cum te-ai
vedea pe insuti tine de la o departare arsa ;
daca o spaima moale cu coarne de melc te calatoreste
cu dureroasa atingere prin madularele trupului ca ai
putea dupa somn, aidoma zilei de ieri, sa te trezesti
si maine ;
daca taierea si scoaterea matelor mielului te doare
in pantecul tau numai gandind-o ca se intampla ;
daca ruperea stelei in doua si ruperea cifrei unu in sapte
iti strabat creierul cu sfasietoare lumina ;
daca taina sfanta a tradarii te cumpara pe un ochi triun¬ghiular in frunte ;
daca limbii tale i se face gust de Fat-Frumos
cu jugulara rupta ;
daca nu-ti smulgi ochii tu insuti infiorat de vedere ;
daca nu-ti astupi urechile cu doua stele ;
daca refuzi jertfa de un miros placut,
dragule,
lasa-te pradat de melancolie
si lasa-te
jefuit de tristete
Stai tu melancolic, dragule,
stai tu melancolic
Melancolia nu se petrece si nu se misca,
melancolia se sta
Stai tu.

V
Ce n-am facut eu, macar tu sa faci
Ce am trait eu, - prea mult este
asa ca-ti ajunge si tie
sa ai de dat
in stanga si in dreapta.


Nu ma intreba pentru ca nu stiu sa-ti spun
nimic despre stanga soarelui
si nimic despre dreapta lunii

Dragule, aseaza-te si tu cum poti mai bine
cu spinarea pe o ora mai fericita
Ce crezi tu ca ti-e dreapta ?
Daca esti in stare sa-i poruncesti
ea chiar iti va fi dreapta
Stanga, pe dansa, trebuie tumai sa o iubesti,
Ea esti chiar tu si daca o iubesti
te va sluji ca o roaba.

VI
Despre fericire, dragule, nu pot sa-ti spun decat
foarte putine cuvinte,
bunaoara :
cel mai miraculos fapt al existentei
este faptul ca este
De aceea,
dorinta fierbinte de a fi fericit
este legitima si miraculoasa.

Ar fi absurd ca existenta sa fie absurda.
Cauta, dragule sa fii fericit
cat timp esti tu de fata,
cat timp vei avea fata ;
fereste-te vreodata sa porti masca ;
nenorocul te recunoaste
chiar inainte de a te naste.

VII
Dormi cat mai putin cu putinta,
viseaza cat mai mult cu putinta.

VIII
Ceea ce exista, este.
Frumos luceste masculul
din neputinta de a naste.
Daca nu poti luci, dragule, canta.
Daca nu poti canta, dragule,
varsa sange.
De nascut, dragule, naste numai cosmosul.
Cauta si fa rost de scutece, dragule !

IX
Nu te grabi sa alergi.
Stai locului !
Chiar si miezul fierului
curge lenes prin launtrul fierului.

Uita-te la fier si aseamana-te lui.

X
Si acum, dragule, am sa te invat
ce trebuie sa faci
cand n-ai sa mai poti sa fii

Spala-te si curateste-te ?
Pasarii Phoenix nu-i plac
hoiturile si murdariile !

XI
Dragule, nu ma uita
ca sa nu te uite,
la randul tau, altii.

Dragule, lasa macar un cuvant de-al tau
sa-mi fi lespede.

Spune, cand spui sunt,
cu gandul dus la mine.

Eu te-am nascut pe tine, dragule.
Renaste-ma tu.


Invataturile cuiva catre fiul sau


Aceasta pagina a fost accesata de 3318 ori.

{literal} {/literal}