La mormintul lui Baudelaire
de Nichita Stanescu
Trec pietrele, maret cadavru, ramas cu ploile in unghi!
Mai neizbit, las trupul meu acesta la
gindul tau sa-ncline un genunchi.
Rup floarea transformata in paianjen,
si-o las pe timpla sa-mi alerge supla, si iti intind
privirea mea cea fixa de din orbita
sa mi-o bei ca dintr-o cupa.
Prea obosit din nastere, acuma comunici
osteneala despuiata a orei de februarie, cu
ploaie de stinca subtiata si de piatra.
Baudelaire, idee masculina a zonelor neutre de neant,
miscare iute in miscarea alcalina,
virus ce esti al singelui gigant,
varsat de mari, poetii lumii, care alcatuita-a fost
sa fie din capete cu trunchi si membre de-o
gingasa anatomie,
limb, tu, pervers si fara semn al nemiscarii
dom de oase!
Las un genunchi in unghi
solemn in centrul unei tari ploioase.
La mormintul lui Baudelaire
Aceasta pagina a fost accesata de 1837 ori.
