Mastile de fier
de Nichita Stanescu
Plecam incet, ne smulgem greu din iarba,
ca niste masti de fier, menite
sa dea tarie-acelui chip curgind
pe virstele iubirii, implinite.
Si lasa tu perdelele de arbori
s-ascunda dupa ele-n urma, mult,
memoria miscarii, asasina,
din care talpa-abia s-a smuls.
Si lasa-n falsa ei schimbare,
sa bata ora-n tobe mari
de piele omeneasca, tabacita,
la umbra arborilor seculari
Si lasa-ne izbiti si dusi, si doi,
si lungi, cind movurile pier.
Si pier ca sa existe mult mai clare
fetele noastre dur, sub masti de fier.
Mastile de fier
Aceasta pagina a fost accesata de 2136 ori.
