Memoria asasina
de Nichita Stanescu
Privirea nu era dreapta, dimpotriva
putea ocoli, putea traversa
coltul cu stilp, intunecata ogiva,
somnul intrerupt, sub nemiscata stea
La despartire mi-ai facut un semn amical
cu mina fosnind ca o frunza
Sufletul de paianjen, sufletul de cal,
se destramau incet ca o pinza
sau ca o umbra de potcoava, insingerind
fiecare secunda din apropiere
Lung sir de ochi rostogolea, tacind,
privirea ta ferita, de tandra muiere
Si nimic nu era drept, nici simplu, nici sacru
in dupa-amiaza cu berarii
Secundele din jur, dupa masacru
lent putrezeau in ore grase, groase, vii.
Memoria asasina
Aceasta pagina a fost accesata de 2382 ori.
