Nod 28
de Nichita Stanescu
Daimonul meu vine de departe
in gazda fapturii mele,
eu stiu cand vine caci ma izbeste
cu ploi de stele,
imi umfla gleznele, tiitoarele mersului,
imi palpaie inima ca pe o flacara,
imi usuca limba ca pe un desert salbatic
pe care numai leul din leoaica se adapa,
imi spulbera ochii ca pe doua spurcaciuni ale vederii,
se sterge el cu sprancenele mele,
isi spune el cuvantul lui in creierul meu,
albindu-l cum cerul
Ie-a albit pe stele
si uita sa spuna de ce a venit
si pleaca mai falnic decat tot universul
si mie imi lasa ca amintire doar versul
si cuvantul aurit
si se duce si ma lasa
si de mine nici ca-i pasa,
de mine care-i sunt casa,
barbat teapan si zambit!
Nod 28
Aceasta pagina a fost accesata de 2480 ori.
