Ora fericita
de Nichita Stanescu
Bate-n caramizi lumina cu fiinte dulci in ea.
Se arata-o balerina si-nca una se arata
Oh, e-o lume in lumina nesperat de-adevarata, si-i un dans, cind la amurguri bate-n caramizi o raza cu fiinte dulci in ea.
Parca am cazut din ore, si-a ramas din mine doar o mirare visatoare.
Se-nfiripa si mi-apare ca meandrele-s sonore ale umbrei, pe calcar.
Si deodata, o racoare ma-nconjoara,
se subtie dinspre luna curgatoare
cum era-n copilarie: luna are nas
si gura si sprincene si barbie.
Voi, schimbari si cresteri zvelte,
sufletul mi-l potriviti
ca pe o statuie, iata,
cind mai sus, cind jos, cind roata,
ridicindu-l acolada
peste-orasul suitor.
Nici n-ar sta ca mai-nainte neschimbat, ursuz, de piatra.
Ci mi-l simt cum se-alungeste dupa-orasul care creste infigindu-si creasta-n luna,
cind petrecerea rasuna a fiintelor ciudate
din lumina care bate galesa, in caramizi.
Ora fericita
Aceasta pagina a fost accesata de 4093 ori.
