Prin simpla luare
de Nichita Stanescu
Nu pot sa pling decit daca ma vede cineva.
Umflat de lacrimi, nu-mi pot elibera lacrimile
decit daca ele cad drept din ochiul meu in alt ochi.
Dac-as putea sa pling singur
nevazut, in intuneric,
in frig, -
as putea sa nu mai fiu, dintr-o data.
O, lucrurile,
ele sunt umflate in sine
de lacrima lucrurilor.
O, verdele ierburilor, el e umflat
in sine de lacrima verdelui ierburilor.
Dar nu este ochi sec in vreun lucru,
ca sa absoarba lacrima lucrului
Si nu este ochi sec
in verdele
ierburilor,
caruia sa-i fie sete de lacrima
verdelui
ierburilor.
Nu pot sa pling, decit daca ma vede cineva,
nu pot sa plinga, decit daca ii vede cineva.
Vederea nu e altceva decit absenta,
necomunicare.
Numai lacrima, numai ea transporta sinele
catre sine ridica sinele din sine, ia sinele din
sine, prin simpla luare.
Dac-ar putea sa plinga iarba, ah,
n-ar mai fi nimic de pascut; dac-ar putea sa plinga caii,
ah, n-ar mai fi nimic de calarit.
Dac-ar putea sa plinga calaretii, ah,
nu ar mai fi deasupra cer cu stele; dac-ar putea sa
plinga cerul, ah, nu ai mai fi deasupra,
Doamne.
Iar marea ta lucrare exprimata deodata,
printr-o simpla luare, ar fi ca si cum n-ar fi fost
niciodata.
Prin simpla luare
Aceasta pagina a fost accesata de 1853 ori.
