Printesa mea
de Nichita Stanescu
Candva
Candva demult
In suflet imi doream sa fie oameni
Sa fie-acolo,sa fie-acolo si sa stea
Si nu erau ca nu voiau sa vie
Si trist, si trist era tot sufletul din mine
Atunci chemat-am animale
Si cai veneau si tot vaneau
Si-n marea mea nedumerire-ntelegeau
Si ii iubeam
Cand printre toti vazut-am o printesa
Am intrebat: tu cine esti, de unde vi ?
Ea nu stia, si nici eu nu voi sti vreodata
Atat voiam: sa-mi fie cea mai dulce fiinta
Credeam atunci in vesnicie
Credeam ca va trai mereu
Voiam sa fie-a mea
Voiam sa fiu al ei
Dar sange, sangele ce-a curs in ziua-ceia
Era al meu, era al meu
Si nimeni n-a-nteles
Nimeni
Si caii, caii aceia ce plecau
Plangand ei imi ziceau la revedere
Ii alungam si eu stiam
Ca pentru mine nu exista inviere
Sunt 18 ani de-atunci
Si-s ultimele picaturi de sange
Sunt ultimele clipe ce-au ramas
E ultima zvacnire care plange
Acum cu sufletul pustiu
Cand nu mai am pe nimeni
Pot linistit s-adorm
Acolo unde ma voi regasi pe mine
Printesa mea
Aceasta pagina a fost accesata de 2189 ori.
