Sensul otelului
de Nichita Stanescu
Vedeam otelu-n fierbere cum zvirle comete, si le-atrage inapoi asemenea lui
Cronos, pe-ndelete, cu dinti de foc rupind spre el caldura, si aerul pulsind si zgura, intr-un neintrerupt suvoi.
Aluneca pe-o roata de lumina, si-n echilibru, nu se da de-a-dura.
Neintrerupt isi rasucea statura, si imi parea deasupra-i ca-si inclina cerul cu stele osatura.
Dar il priveam lucid si concentrat si nu lasam nimic din el sa-mi scape,
radiografie vazul meu l-a cercetat
pe indelete si de-aproape.
Nu, n-am distins in el sticlind vreun tais ori vreun contur de arma.
Parea un leu strapuns ragind, privirea mea parea ca-l sfarma.
Dar am zarit in trupul lui, tot mai distincte si mai zvelte, pentru constructiile vietii cristalizindu-
se, unelte.
Vedeam otelu-n fierbere cum zvirle comete vii, si zborul lor izbeste-n timp, si timpul cum
rasuna, zvirlindu-si, lung, ecou-n viitor.
Sensul otelului
Aceasta pagina a fost accesata de 1858 ori.
