Sfirsit de anotimp
de Nichita Stanescu
Eram atit de atent, incit se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele inghetau in jurul meu,
prefacindu-se-n stilpi rasuciti.
Eram atit de atent,
incit plutirea ondulata-a mirosurilor
se prabusea-n intuneric,
si parca niciodata n-as fi-ncercat
frigul.
Deodata
m-am trezit atit de departe
si de strain
ratacind inapoia chipului meu,
ca si cum mi-as fi-nvelit simturile
cu relieful fara de noima al lunii.
Eram atit de atent,
incit
nu te-am recunoscut, si poate
ca vii mereu,
in fiecare ora, in fiece secunda,
si treci prin asteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de triumf.
Sfirsit de anotimp
Aceasta pagina a fost accesata de 2231 ori.
