Si florile cresc pe morminte

de Nichita Stanescu

Si florile cresc pe morminte
Nu-s singuri acei care-au fost,
E pace la ei, ca-n suflete sfinte
Pamantul nu pune-ntrebari fara rost.

Din timpul trimis dupa tainica noapte
Vin umbre tacute-napoi,
Din suflete vechi se-nprastie soapte,
Spre lumea lor dusa nu umbla nevoi.

Prin lungile siruri de pomi obosiiti
Se scutur tarziu luminile-n floare,
Morminte desprinse din cei reveniti
Camasa de vise a prispelor goale !

De clipe e plina si piatra ce-mparte
Cu ei vesnicia luminii de-apoi,
E stearsa, e nume, e umbra si moarte
E drum catre inimii, departe de noi !

E-n linistea noptii un fosnet hoinar
Deasupra-i copacii batrani se-ntretaie,
Sunt flori de demult ce-n morminte rasar
Sunt vechi amintiri din odaie !

Si florile cresc pe morminte


Aceasta pagina a fost accesata de 2082 ori.