Sincopa
de Nichita Stanescu
Se rupe torul, adinc, de neuitat,
eu inima, tu inima; adevarul
se lasa sa fluture netulburat
ca peste frunte, doar parul.
Unul vine, celalalt asteapta.
Repezi cuvinte goale: nu si da.
Fiecare secund a-i o treapta
pe care altadata moartea se cobora.
Se lasa intuneric, se lasa lumina;
se arunca ancora printre pesti.
E o bulboana, un virtej, o dulbina:
vorba sunt, vorba esti.
Noi doi am vrea sa ne luam in brate,
sa ne amestecam, sa murim.
Ora vrea sa ne inhate
sa ne muste cu serpi de venin.
Ceasul bate singur, nu suntem de fata
zidul are singur ferestre.
Cine stie, cine spune, cine invata
primeste o piatra de zestre.
Sincopa
Aceasta pagina a fost accesata de 2039 ori.
