Un soldat
de Nichita Stanescu
Un soldat tinindu-se cu miinile de marginea unui nor
De bocancii lui, cu miinile inclestate se tine alt soldat.
De bocancii lui altul, apoi altul, apoi altul si altul, si-asa pina-n miezul pamintului.
Eu ma las s-alunec pe sirul lor ca pe-o fringhie,
si-alunecind, cataramele centurilor lor, imi zgiriie fata.
Si-alunecind, imi zgiriie pieptul si-alunecind, alunecind, imi sfisiie fisii de carne,
si-alunecind, alunecind ramine din mine numai scheletul.
Cind in sfirsit ajung, ma-ntind cu timpla pe o piatra.
In timp ce dorm, fisiile smulse
se-ntorc de sus si ma-nvelesc.
M-ajunge din urma si singele pierdut,
si durerea.
Deschid ochii, ma uit.
Coloana de soldati, nu se mai vede.
Probabil ca vintul a-mpins-o
cu nor cu tot, in alta parte.
Un soldat
Aceasta pagina a fost accesata de 2309 ori.
