Zenit nocturn
de Nichita Stanescu
Voi, atit de indepartate infatisari ale linistii,
aidoma unor copaci fosnitori pe orizontul luminat de luna
Voi, umbre pe care le smulge instelarea
acestei nopti de singuratate,
umbre sumbre din statui, din arbori,
din mersul meu mut
pe o alee de aer impodobita
cu busteni de nori, cu ramuri de nori,
cu un cer de vint negru
sclipitor si racoros,
O, tu, luna, inima alba si infioratoare
batind noptile cu tandre stafii
ale unui plins barbatesc de fluvii
intinse pe un obraz plin de arbori
de morminte ale crivatului
care in loc de cruce poarta saruturi.
Voi, atit de indepartate infatisari ale linistii,
aidoma unei mari albe cu pestii planind
deasupra valurilor cu tarmuri de os de coasta barbateasca.
Zenit nocturn
Aceasta pagina a fost accesata de 2156 ori.
