Eminescu matur
de Nichita Stanescu
In sine insusi ningea
cu negri fulgi de zapada,
fiind el era
o ruptura, o cascada
El insusi nu mai era el,
felul lui isi schimbase felul
cum purgatoriul isi schimba-n inel
de aura infernul.
Atita dragoste si-atta aspra bunatate
a fost sa aibe-n sine el cu sine insusi
ca desfacea orice lacate
cu plinsul cheilor din plinsu-si.
Altfel, la trup voinic si ager,
cu gene rari la ochi si arse,
era ceva de tot arhaic
in viitorul ce-l parcurse
Apoi el puse palma-i fata de irisi
dara prin ea avu vedere
a celor scrisi inca nescrisi
si vaduvilor toti de stele.
Eminescu matur
Aceasta pagina a fost accesata de 2066 ori.
